Documente desecretizate din arhivele CNSAS dezvăluie o rețea densă de informatori care raportau orice abatere de la linia partidului — de la admirarea Occidentului până la glumele spuse la masă.
Într-o zi de septembrie 1972, doi bărbați beau cafea la braseria Metropol din Cluj. Unul dintre ei tocmai se întorsese dintr-un stagiu în Belgia și vorbea entuziasmat despre ce văzuse acolo — bogăție, libertate, un contrast dureros cu viața de acasă. Celălalt asculta atent. A doua zi, scria un raport pentru Securitate. Informatorul se numea, conspirativ, „V. Toncea”. Cel turnat — Mircea Muthu, asistent la Facultatea de Filologie din Cluj. Raportul, păstrat azi în dosarul nr. 13365 din fondul Documentar al CNSAS (link la sfârșitul articolului), e un document banal în aparența lui: câteva rânduri dactilografiate, o semnătură, un termen de raportare stabilit pentru 20 septembrie. Dar în spatele banalității stă mecanismul complet al supravegherii: omul de încredere, întâlnirea aparent intimă, nota transmisă maiorului Oprea Florian la Casa „Dacia”.
Dosarul din care fac parte aceste documente acoperă aproape două decenii — din 1972 până în 1989 — și surprinde o lume universitară și intelectuală aflată sub o supraveghere aproape totală. Profesori, conferențiari, preoți, studenți, chiar și examenele de bacalaureat: nimic nu era prea mărunt pentru ochii Securității.
rintre cei vizați se numără și dr. Házy Ștefan, lector universitar la Facultatea de Filologie, despre care informatorul «Dan» redactează o notă neobișnuit de detaliată și de acuzatoare. Informatorul „Dan” îl descrie ca pe un om cu un „foarte acut simț critic față de conducerea superioară a P.C.R.”, care făcea neîncetat comparații cu conducerea de partid din Ungaria. Nota informativă escaladează rapid: vocabularul lui Házy ar fi devenit, în timp, „impregnat cu insulte, cu injurii la adresa tovarășului Nicolae Ceaușescu”. ”Neavînd nici frică nici rugine, sceste proferări de imprecatii pot fi auzite din gurile lor oriunde: pe stradă, în casă, la catedră, încît su devenit agenti provocatori şi instigatori”, nota informatorul.
Și mai grav, în logica denunțului: soția sa, Mioara, profesoară de română la un liceu cu predare în limba maghiară, ar fi preluat același limbaj — acasă și la școală. Informatorul notează cu satisfacție că și colegii maghiari ai acesteia se bucurau că „iată, și o româncă” spune aceleași lucruri despre regim.
La 12 mai 1977, colonelul Sîrb Viorel redactează un raport informativ în urma unei întâlniri cu sursa „Paul Zamfir”. Subiectul: atitudinea studenților de naționalitate maghiară de la Filologie. Un profesor de la Catedra de Engleză, identificat drept „Crăciun”, raportase că studenții maghiari absentau sistematic de la pregătirea în cadrul gărzilor patriotice — „am uitat”, „am adormit”, „am fost plecat” — și că, ori de câte ori venea un lector sau o delegație străină la facultate, căutau să se apropie de aceștia, mai ales dacă simțeau că respectivul „are și ceva viță de maghiari sau evrei”.Mai mult: în rândul studenților negri de la filologie ar fi circulat discuții că „Ardealul a fost al maghiarilor” — o afirmație pusă pe seama influenței studenților maghiari care îi invitau acasă și discutau cu ei istoria Transilvaniei.Raportul se încheia cu propunerea colonelului ca o copie să fie predată și organelor de securitate. Colonelul Oancea Ion era de acord.
În mai 1981, o sursă cu numele conspirativ „Riri” vizita pe preotul Eftimie Baconschi, al cărui fiu — poetul Anatol E. Baconschi — murise în cutremurul din 4 martie 1977. Preotul vorbise despre opera fiului său și despre eforturile de valorificare postumă a acesteia. Menționase că romanul „Biserica Neagră” fusese refuzat la tipărire în România, dar apăruse în RFG printr-o rudă care lucra la o tipografie. Spusese că un alt fiu al său, Leon Baconschi, cunoscuse la Sorbona o crainică de radio din RFG care promisese să îl ajute să publice și alte manuscrise în străinătate.Informatoarea notase totul. Raportul, semnat de locotenentul Fugărelu Ion, stabilea sarcini concrete: să se identifice ruda din RFG, să se afle adresele persoanelor menționate, să se monitorizeze în continuare relațiile familiei cu cetățeni străini.Bătrânul preot era lucrat în dosar pentru „manifestări dușmănoase la adresa orânduirii socialiste”.
Poate cel mai tulburător document din dosar datează din 6 ianuarie 1989 — cu mai puțin de un an înainte de căderea regimului. Sursa „Blaga” petrecuse revelionul împreună cu familia profesorului Leon Baconschi și a soției sale, Rodica, cadru universitar la catedra de franceză. La ora 23:30, când a început la televizor mesajul de Anul Nou al „șefului statului”, Baconschi a dat sonorul la zero, lăsând doar imaginea până la miezul nopții.În acel interval, notează informatorul, Baconschi și-a exprimat nemulțumirea față de regim, criticând „inflexiunea conducerii de partid și de stat” și izolarea României de restul Europei. A criticat în special cuvântarea rostită de Ceaușescu în fața diplomaților străini.Nota, clasificată „strict secret, exemplar unic”, era semnată de Mr. Bucșa Emil și urma să fie exploatată de căpitanul Lăpușan L.
Ultimul document din dosar, datat 26 aprilie 1989, e nota redactată de Securitatea județului Vâlcea în urma interceptării unei scrisori private trimise de un locuitor din Cluj unui prieten din Râmnicu Vâlcea. Autorul scrisorii — numele e înnegrit — scria că „Clujul în privința sărăciei stă pe ultimul loc în țară” și că nu vede îmbunătățiri nici cu „plata datoriilor”, nici cu sistematizarea satelor. Spera la o întâlnire cu prietenul său în vara aceea.Scrisoarea fusese copiată, înregistrată, arhivată.Regimul a căzut opt luni mai târziu. Notele informative – ”strict secret”, ”exemplar unic” – au rămas, arătând vremuri în care prietenul de la cafea putea fi informator, vecinul de bloc putea raporta, iar omul cu care petreceai revelionul nota ce spuneai când dădeai sonorul televizorului la zero ca să nu-l auzi pe Ceaușescu.
Citește și: