Constantin Rădulescu: „Sănătatea vâlcenilor nu are culoare politică. Susţinem toate spitalele din judeţ”

Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, transmite un mesaj ferm privind susţinerea sistemului medical din judeţ, subliniind că investiţiile în sănătate trebuie să fie o prioritate, indiferent de apartenenţa administrativă sau politică a unităţilor sanitare.

„Sănătatea vâlcenilor nu are culoare politică. Pentru mine, sănătatea oamenilor este şi va rămâne mai presus de orice orgoliu sau apartenenţă politică”, a declarat şeful administraţiei judeţene.

Sprijin pentru toate spitalele din judeţ

Rădulescu a precizat că instituţia pe care o conduce este pregătită să sprijine toate spitalele publice din judeţ, în limita resurselor bugetare disponibile, dar şi prin identificarea unor soluţii suplimentare de finanţare.

„În limita resurselor bugetare care ne-au fost alocate, dar şi identificând împreună soluţii, suntem pregătiţi să susţinem fiecare spital public din judeţ, indiferent de subordonare, dacă există deschidere şi interes real pentru pacienţi”, a subliniat acesta.

Investiţii şi în spitalele care nu sunt în subordinea CJ

Preşedintele CJ Vâlcea a reamintit că, în anii trecuţi, au fost alocate fonduri şi către unităţi medicale care nu se află în coordonarea Consiliului Judeţean, ci în subordinea autorităţilor locale.

Este vorba despre spitalele din Bălceşti, Brezoi şi Horezu, care au beneficiat de sprijin financiar pentru modernizare şi dotare.

Spitale zonale moderne, presiune mai mică pe SJU Vâlcea

Constantin Rădulescu consideră că dezvoltarea spitalelor din teritoriu este esenţială pentru creşterea calităţii actului medical şi pentru reducerea presiunii asupra Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea.

„Spitale zonale dotate cu aparatură modernă înseamnă îngrijire de calitate pentru pacienţii vâlceni, aproape de casă şi, automat, o presiune mai mică pe Spitalul Judeţean”, a explicat acesta.

În acest context, şeful CJ Vâlcea a transmis un mesaj clar către administraţiile locale:

„Fie că vorbim de Drăgăşani, Brezoi, Horezu sau Bălceşti, cine vrea să facă treabă pentru oameni are în Consiliul Judeţean Vâlcea un partener de nădejde.”

Sursa: https://saptamana.net/articol/23851-constantin-radulescu-sanatatea-valcenilor-nu-are-culoare-politica-sustinem-toate-spitalele-din-judet

Ultimă oră

Același autor