Paragina de la Vidra și Voineasa continuă

La Voineasa, situația stațiunilor Vidra și Voineasa rămâne o problemă veche, care nu a fost rezolvată nici până acum, deși efectele se văd tot mai clar de la un an la altul.

Pe lângă această realitate, cunoscută bine până la nivel central, primarul localității, Gabriel Năstăsescu, spune că se adaugă și o perioadă dificilă, în care presiunea financiară se simte din mai multe direcții și îngreunează și mai mult orice încercare: „Este o perioadă destul de grea, lipsa banilor, lipsa axelor de finanțare, lipsa alocărilor de fonduri, tăieri, majorări, la care s-a mai adăugat și ordonanța 7. Lucrul bun este faptul că oamenii vin și își plătesc impozitele, cred că avem încasate 10 miliarde lei vechi până acum, este o veste bună. Au plătit pentru că au avut până pe 31 martie discount de 10%” , explică primarul.

Dacă cetățenii de aici sunt conștiincioși și își plătesc corect taxele, „vecinii” lor, sindicatele, lasă în urmă terenuri și clădiri în stare de degradare, fără să răspundă pentru nimic. În acest sens, primăria a ajuns în instanță cu aceste organizații, după ce a majorat impozitele pentru terenurile pe care le dețin, o măsură contestată, dar care arată clar cum arată zonele pe care le administrează și pe care le-au lăsat în paragină de ani de zile: „Pentru impozitele pe terenuri de anul trecut, unde am impus majorare de 500%, suntem în judecată cu ei. Ni s-au cerut fotografii din zonele pe care le administrează și să dovedim că nu au făcut nimic și că este degradare. Este o documentație întreagă pe care o vom face, avem material, nu este problemă. Le voi trimite din nou în scris că zonele sunt în stare de degradare și că această situație s-a accentuat ”, spune primarul.

Primarul spune că reacția sindicatelor este de așteptat, însă ceea ce spun nu schimbă situația reală din zonă, unde degradarea se vede clar și se știe de ani de zile: „Sindicatele se apără și spun că stațiunea Vidra nu reprezintă interes și că nu aduce prejudicii imaginii localității. Noi am arătat clar că zona este lăsată în paragină, un adevărat ghetou, puțin spus. La Vidra este CNSRL Frăția ”afirmă primarul.

Situația de la Voineasa este diferită, dar la fel de complicată, deoarece o parte din active sunt trecute în conservare, ceea ce limitează posibilitatea administrației locale de a interveni prin impozitare: „Zona Voineasa este în conservare și nu ne putem lega de ei. Nu pot să le aplic impozitele de 500%. Conservarea este pe o perioadă de trei ani, au trecut doi ani și mai este unul. După aceea le voi aplica și lor majorarea. La Voineasa este SIND România, care are contracte de asociere în participațiune cu celelalte patru confederații sindicale, BNS, CSDR, Cartel Alfa și CNSRL Frăția ”, explică acesta.

Primarul atrage atenția că, de ani de zile, aceste organizații nu au fost trase la răspundere pentru modul în care gestionează patrimoniul din stațiune, deși schimbările politice s-au succedat: „Nimeni nu le face nimic, niciun guvern, și s-au perindat destule de la Revoluție. Nu are curajul să le ia la întrebări, de ce îngroapă zone turistice fantastice din România. Nimeni nu spune care este planul lor. La Voineasa, Hotelul Lotru este închis, au lăsat câteva vile să funcționeze, iar într-un final le-au dat către un antreprenor. Din păcate, o spun din nou, aceste confederații nu răspund niciunei legi în țara aceasta, fac ce vor, iar guvernanții tac ”, spune acesta.

În opinia sa, soluția există, dar nu este aplicată: „Există o soluție și aceea este să fie date în privat, prin concesiune. Sunt exemple dacă ne uităm la bulgari. Într-o țară în care industria nu mai există, turismul ar putea aduce bani și ar putea ridica aceste zone, dar nu se face nimic ”, afirmă primarul.

Pe fondul lipsei de reacție de la nivel central, administrația locală încearcă să folosească instrumentele pe care le are, însă acestea sunt limitate și nu pot rezolva o problemă care ține de modul în care este administrat un patrimoniu vast, jefuit și abandonat de peste 35 de ani

Sursa: https://www.impactreal.ro/2026/04/04/paragina-de-la-vidra-si-voineasa-continua/

Ultimă oră

Același autor