Pas mare către promovare! Galicea a mărit la 10 puncte ecartul faţă de a treia clasată –

Sâmbătă, 4 aprilie, etapa cu numărul 20 din Liga a V-a a început cu un derby. Lidera, Topologul Galicea, a înfruntat-o, pe teren propriu, pe a treia clasată, AFC Vlădeşti. Se anunţa un meci încins, echilibrat. Gazdele s-au pregătit mai bine, au fost mai determinate şi au obţinut un succes clar. Formaţia pregătită de Adi Albinaru a câştigat duelul cu scorul de 6-0. A fost una dintre cele mai dureroase înfrângeri ale oaspeţilor şi una dintre cele mai frumoase victorii ale galicenilor. Golgheterul liderei, Robert Ancuţa, a făcut manita în acest joc. A înscris 5 dintre cele 6 goluri ale formaţiei sale. Ghica a fost celălalt marcator. Ancuţa a ajuns la 26 de reuşite în acest sezon. E pe primul loc în topul golgheterilor eşalonului secund judeţean şi cel mai probabil va câştiga titlul de cel mai bun marcator al campionatului. Următorul clasat, Tomescu, de la Olanu, s-a accidentat şi va absenta pentru o perioadă, iar Cazan, al treilea clasat, a făcut pasul către Liga a IV-a şi nu mai punctează în Liga 5. Altfel spus, şi Galicea a făcut un pas mare către promovare prin acest succes. A mărit distanţa faţă de locul 3 la 10 puncte, cu 10 etape înainte de final. Olanu rămâne pe locul 2, la patru puncte în spate. În această rundă nu a jucat, dar va lua trei puncte. Voiceşti a anunţat că nu se poate prezenta. Avea în gând să se retragă din campionat, însă este posibil să continue. Pentru Galicea urmează o deplasare la Pietrari, în Sâmbăta Paştelui. Olanu merge la Făureşti, iar AFC Vlădeşti revine acasă, pentru confruntarea cu Genuneni.

Sursa: https://arenavalceana.ro/pas-mare-catre-promovare-galicea-a-marit-la-10-puncte-ecartul-fata-de-a-treia-clasata/

Ultimă oră

Același autor