Caz de înșelăciune la Cluj, magistrații de la Judecătoria Cluj-Napoca au dat sentința în urmă cu câteva zile, închisoare cu executare căci inculpații, soț și soție, aveau un veritabil mod de operare în a țepui clienți din construcții.
Inculpații, soț și soție, au fost condamnați la pedepse cu executare după ce au orchestrat o schemă prin care au extras sume importante de bani de la o firmă, sub promisiunea ridicării a două blocuri de locuințe în comuna clujeană Baciu.
Conform actelor de la dosar, consultate detotul a început în luna noiembrie a anului 2021. Persoana vătămată, firma prin reprezentantul său legal, căuta parteneri pentru ridicarea a două blocuri cu regim de înălțime Parter plus două Etaje plus Mansardă. În acest context, l-au cunoscut pe inculpat. Deși negocierile tehnice și promisiunile de execuție au fost susținute de acesta, contractul de prestări servicii a fost semnat de soția sa, în calitate de administrator oficial al societății executante. Obiectul contractului era construcția ”la roșu” a celor două imobile, pentru o valoare totală de 80.000 de euro, cu un termen de execuție de cinci luni.
Instanța a reținut că, încă din momentul semnării actelor, cei doi soți nu au avut nicio clipă intenția de a-și onora obligațiile. Scopul lor unic a fost obținerea unor sume de bani cu titlu de avans, profitând de buna-credință a beneficiarului.
Imediat după parafarea înțelegerii, mecanismul de extragere a fondurilor a fost pus în mișcare. Beneficiarul a virat în contul firmei suma totală de 57.485 lei, reprezentând avansul contractual și sume suplimentare solicitate sub pretextul cazării muncitorilor în containere și al aducerii utilajelor pe șantier. Probele financiare administrate în cauză, constând în extrase de cont detaliate, au oferit judecătorilor o imagine clară a fraudei. La doar o săptămână de la încasarea banilor, contul bancar al inculpaților era aproape gol. Sumele au fost retrase sistematic de la bancomate în tranșe rotunde de câte 4.000 de lei, fără ca acești bani să fie folosiți pentru achiziția de materiale sau plata forței de muncă. Singura tranzacție legată de obiectul de activitate a fost o plată minoră către un magazin de bricolaj, restul sumelor fiind direcționate către nevoile personale ale celor doi soți.
Pe teren, deși inculpații s-au prezentat o singură dată pentru a trasa fundația, aceștia au dispărut ulterior, invocând diverse scuze. Mai mult, instanța a constatat că până și puținele activități de pregătire efective – trasare topo, defrișare – au fost plătite direct de către firma vătămată către alți prestatori, deși inculpata susținea în apărarea sa că ar fi acoperit aceste costuri din avansul primit.
Ceea ce a agravat situația celor doi soți a fost istoricul lor infracțional. Judecătoria Cluj-Napoca a observat că acest caz nu este un incident izolat, ci face parte dintr-un tipar comportamental. În timp ce erau cercetați pentru fapta din Cluj, cei doi au fost condamnați definitiv de Curtea de Apel Pitești pentru o înșelăciune similară în județul Vâlcea, unde au lăsat alte familii fără economii de peste 300.000 de lei, promițând construcția unor case care nu au mai fost finalizate.
Această „perseverență infracțională” după cum a remarcat instanța a cântărit greu în stabilirea pedepselor. Magistrații au înlăturat apărările inculpaților ca fiind nesincere, inclusiv afirmația bizară a inculpatei care a susținut că nu a mai lucrat pentru că i s-ar fi făcut avansuri sexuale de către reprezentantul beneficiarului – o acuzație considerată complet nedovedită și nerezonabilă de către instanță.
Pentru fapta de înșelăciune comisă în dauna Tactic Invest Construct SRL, instanța a dispus condamnări ferme. Deoarece noile fapte sunt concurente cu cele pentru care au fost deja condamnați în trecut, magistrații au procedat la contopirea pedepselor. Inculpata a fost condamnată la o pedeapsă rezultantă de 3 ani și 2 luni de închisoare în regim de detenție. Aceeași pedeapsă, de 3 ani și 2 luni de închisoare cu executare, i-a fost aplicată și soțului ei.
Pe lângă anii de închisoare, celor doi li s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a desfășura orice activitate legată de construcții pe o perioadă de cinci ani după eliberare.Pe latură civilă, soții au fost obligați să plătească în solidar suma de 58.000 de lei către societatea prejudiciată, sumă ce reprezintă despăgubirile pentru avansurile încasate pe nedrept. De asemenea, aceștia trebuie să achite cheltuieli judiciare către stat în valoare de 1.500 de lei fiecare. Să menționăm că cei doi sunt încarcerați deja, în penitenciare separate, după condamnări similare. ”Instanţa are în vedere şi faptul că modalitatea în care inculpaţii au acţionat în prezenta cauză nu este una singulară, izolată, dimpotrivă aceştia au fost cercetaţi şi condamnaţi anterior, pentru fapte de aceeaşi natură, prin acelaşi mod de operare”, a arătat instanța.
Decizia Judecătoriei Cluj Napoca nu este definitivă, inculpații având drept de apel în termen de 10 zile.