Bărbat reținut după ce ar fi comis un act obscen în fața unei fetițe de 7 ani. Revoltător gestul său!

Polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Craiova au reținut, ieri, un bărbat de 51 de ani, din comuna Valea Mare, județul Vâlcea, cercetat pentru corupere sexuală a minorilor și ultraj contra bunelor moravuri după ce acesta ar fo comis un act oscen în fața unei fetițe de 7 ani.

Potrivit anchetatorilor, fapta ar fi avut loc în data de 29 martie 2026, într-un magazin dintr-un complex comercial din Craiova.

O femeie de 37 de ani a sesizat poliția după ce, într-un moment în care a pierdut contactul vizual cu fiica sa de 7 ani, un bărbat ar fi profitat de situație și i-ar fi arătat organul genital minorei.

Bărbatul a fost identificat de oamenii legii.

„În urma activităților desfășurate, polițiștii, cu sprijinul colegilor din cadrul Secției 4 Poliție Craiova, au reușit identificarea suspectului”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Dolj, Mihaela Sadoveanu.

Pe baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.

Acesta urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, cu propunere de arestare preventivă.

Sursa: https://olt-alert.ro/2026/04/08/barbat-retinut-dupa-ce-ar-fi-comis-un-act-obscen-in-fata-unei-fetite-de-7-ani-revoltator-gestul-sau/

Ultimă oră

Același autor