La Drăgoești, situația financiară rămâne una dificilă, administrația locală se sprijină pe încasările curente pentru a funcționa, fără să poată deschide investiții noi, deoarece o parte importantă din bani merge către plata datoriilor acumulate în anii trecuți.
Primarul explică faptul că fiecare zi contează pentru echilibrul bugetului local, iar încasările de la cetățeni au fost esențiale pentru acoperirea cheltuielilor curente și pentru plata unor obligații mai vechi.
„Am avut și 20 de mii și 30 de mii de lei pe zi încasări la capitolul taxe și impozite. Au venit oamenii și au plătit și așa am reușit să ținem lucrurile în echilibru în această perioadă, am achitat utilitățile și am mai plătit și din facturile vechi. Pentru că noi am moștenit o datorie destul de mare, de care tragem și astăzi. Am lista aici pe birou, am avut datorii foarte mari, iar anul acesta avem în continuare de achitat o sumă importantă. Anul trecut am reușit să plătesc o parte din aceste datorii și am primit acum și o sumă care ne ajută, este o gură de aer, asta pot să spun ”, afirmă Dorinel Boncan.
Situația este complicată și de faptul că unele firme care au prestat servicii pentru primărie au ajuns să acționeze instituția în instanță pentru recuperarea banilor. În această situație, administrația locală trebuie să găsească soluții pentru a face față acestor obligații: „Sunt firme care ne-au dat în judecată pentru că au prestat servicii și nu au fost plătite. Noi le-am preluat, dar legea spune clar că trebuie să le plătim. Cum vom face asta nu pot să spun exact acum. Mă gândesc că se va ivi vreo oportunitate și mă bazez și pe experiența mea, pentru că vin din zona antreprenoriatului și știu să calculez minusurile astfel încât la final să iasă un plus. Asta am făcut întotdeauna, cu atenție și cu chibzuială, iar când se poate mai alocăm câte ceva pentru lista de datorii” , explică primarul.
În aceste condiții, administrația locală își concentrează eforturile pe funcționarea de zi cu zi, iar plata cheltuielilor curente rămâne prioritară, în timp ce planurile și proiectele noi sunt amânate până la stabilizarea situației financiare:„Prioritatea este funcționarea aparatului administrativ, pentru că fără asta nu putem merge mai departe. Eu am fost viceprimar un mandat, dar nu am știut că există o astfel de listă de datorii, erau doar zvonuri și nu aveam acces la aceste informații. Ordonatorul de credite coordona tot, iar abia după preluarea mandatului de primar am văzut exact situația. Așadar, mai întâi trebuie să achităm datoriile, pentru că în momentul de față nu am pe ce să mă bazez ”, spune Dorinel Boncan
Așadar, pentru administrația din Drăgoești, fiecare încasare și fiecare plată sunt atent calculate, deoarece doar o gestionare strictă a banilor poate aduce echilibrul necesar.