23.4 C
Râmnicu Vâlcea
2 mai, 2025

Proiectul de modificare a pensiilor speciale, la un pas de aprobare

9 hours în urmă

Proiectul de modificare a legii pensiilor de serviciu va intra săptămâna aceasta în atenția Camerei Deputaților, care va decide forma ei finală.

Amendamentele depuse luni la Camera Deputaților de liderii coaliției de guvernare vizează ca principiul contributivității să primeze în întreg sistemul de pensii publice.

Modificările au fost solicitate de Comisia Europeană, astfel încât România să beneficieze de fondurile europene, întrucât reforma pensiilor speciale este jalon în PNRR.

Astfel, potrivit noilor amendamente, se corelează vârsta standard de pensionare cu sistemul public de pensii, pentru a elimina excepțiile. Pentru diplomați și personalul auxiliar din instanțele judecătorești, vârsta standard de pensionare va crește la 65 de ani.

Același principiu se va aplica personalului militar, în mod etapizat, până în 2035. Un alt amendament propune reducerea beneficiarilor pensiilor de serviciu prin excluderea personalului asimilat, respectiv a personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, angajaților încadrați pe funcții de execuție specific în cadrul misiunilor diplomatice.

Se propune, de asemenea, modificarea bazei de calcul pentru alinierea la sistemul public, începând cu anul viitor. Dacă în prezent erau avute în vedere veniturile din ultimele 12 luni, această perioadă va crește eșalonat la 300 de luni.

Se reajustează astfel și procentul aferent unei baze de calcul, de la 80% la 65% pentru toate categoriile de beneficiari.

De asemenea, pentru pensiile aflate în plată se are în vedere aplicarea unui impozit de 30% pentru partea din venitul din pensii care depășește nivelul câștigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat și excede aplicării principiului contributivității.

În presă din 2004. Am trecut pe rând de la reporter TVR, la Realitatea TV, Aleph TV și B1 TV. În presa online am lucrat la Rol.ro, Realitatea.net, mediafax.ro. Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Sunt doctorandă în Științele Comunicării la SNSPA, iar tema mea de cercetare este despre criza alimentară.

Angajații din Educație, aflați în cea de-a doua săptămână de grevă generală, protestează în București și în alte mari orașe ale României, de-a lungul…

Beijingul a refuzat invitația Statelor Unite(SUA) de a organiza o întâlnire săptămâna aceasta la Singapore între secretarul Apărării Lloyd Austin şi omologul său chinez…

Numărul trei mondial, tenismanul sârb Novak Djokovic, a riscat să stârnească o nouă controversă politică la Open-ul francez de la Roland Garros, luni, după…

Sursa: https://romanialibera.ro/politica/proiectul-de-modificare-a-pensiilor-speciale-in-atentia-deputatilor/

Ultimă oră

Același autor