La Șirineasa, bugetul pentru anul 2026 nu a fost aprobat până în acest moment, deoarece administrația locală a ales să nu împartă banii pe capitole fără să cunoască exact toate sumele care urmează să ajungă, decizie pe care primarul Ion Streinu o explică prin dorința de a evita modificări repetate pe parcurs: „Nu am aprobat bugetul pentru că nu au venit toate sumele, la ce este acum în țară pot să spun că este bunicel, dar așteptăm ultimele alocări și vom face ședință spre finalul lunii, pentru că nu vreau să împart banii pe capitole și apoi să vin cu rectificări ”, spune primarul, arătând că preferă o construcție fără improvizații.
Susține că direcția este stabilită de la început și nu se schimbă, investițiile rămân în prim-plan, chiar dacă presiunea pe buget este mare și apar cheltuieli care pot crea dezechilibre. „La mine investițiile sunt prioritare, așa a fost mereu, dacă încasările merg la fel până la final de an putem funcționa, singura grijă este să nu apară probleme la plata însoțitorilor persoanelor cu handicap, unde avem 15 persoane ”, explică Ion Streinu, subliniind că pentru acest capitol există în prezent fonduri, însă situația este urmărită atent.
Primarul spune că a ales să nu direcționeze bani către ajutoare acordate fără criterii clare și că preferă investițiile care folosesc tuturor. „Omul te alege dacă vede că faci treabă, nu pe populisme, mi s-a spus de ce nu dau ajutoare pentru diverse situații, nu am fost de acord, mai bine cu acei bani fac o investiție pentru toți ”, afirmă acesta.
O problemă serioasă a apărut și în legătură cu modul în care sunt trimise unele persoane către ajutor social, situație pe care primarul spune că a corectat-o: „Nu sunt de acord ca un om tânăr, bun de muncă, să vină la primărie să ceară ajutor social fără să fie trimis mai întâi către un loc de muncă, am discutat și am spus clar că procedura nu este corectă ”, explică Ion Streinu.
Primarul reamintește faptul că în județ există locuri de muncă disponibile și că instituțiile trebuie să îndrume oamenii către acestea, nu direct către ajutoare: „Sunt sute de locuri de muncă în Vâlcea, în jur de 800-900 în fiecare lună, majoritatea pentru necalificați, iar cei care se înscriu la șomaj trebuie direcționați către aceste locuri, nu trimiși direct la primărie pentru ajutor social ”, spune primarul.
În practică, situația a dus la cazuri în care persoane trimise la angajatori au refuzat locul de muncă, însă …..administrația locală nu a acceptat acordarea sprijinului. „Au fost trimiși la angajator și au refuzat locul de muncă, i-am trimis «la plimbare», nu sunt de acord să acord ajutor social în astfel de situații .”, afirmă Ion Streinu.
Atenția se îndreaptă și asupra unor situații care ridică probleme de corectitudine, acolo unde persoane declarate fără venituri lucrează în străinătate, dar apar în evidențe ca beneficiari de sprijin, însă aceasta este o altă discuție
Așadar, la Șirineasa, bugetul va fi construit doar după ce toate sumele sunt cunoscute, investițiile rămân pe primul loc, iar ajutoarele sociale sunt acordate doar acolo unde există nevoie reală și cu respectarea regulilor, fără compromisuri care să afecteze echilibrul financiar al localității.