Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Domnești, împreună cu polițiștii de investigații criminale și criminaliști din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș, precum și polițiști specializați din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice (SICE) Argeș, cu sprijinul luptătorilor Serviciului Acțiuni Speciale (SAS), au desfășurat, în dimineața de duminică, 19 aprilie 2026, o acțiune în târgul săptămânal Domnești din județul Argeș, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și a comerțului cu produse contrafăcute.
În urma abaterilor constatate, au fost aplicate 23 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 8.400 de lei, conform OUG 195/2002R privind circulația pe drumurile publice și ale Legii 61/1991 privind normele de conviețuire socială, totodată fiind aplicate măsurile complementare de reținere a două permise de conducere (conducere pe contrasens, respectiv cu încălcarea marcajului longitudinal continuu) și retragere a trei certificate de înmatriculare (două la valabilitatea ITP expirată și unul pentru netranscrierea dreptului de proprietate în termenul legal de 90 de zile).
În aceleași împrejurări, au fost aplicate două sancțiuni în valoare de 35.000 de lei pentru nerespectarea legislației fiscale, conform OG 28/1999 privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, fiind confiscată și suma de 1.551,11 lei.
Totodată, a fost întocmit dosar penal pentru punerea în circulație de produse susceptibile a fi contrafăcute, conform Legii 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, ca urmare a depistării unei persoane, în vârstă de 56 de ani, din județul Vâlcea, care oferea spre vânzare mai multe bunuri (articole de îmbrăcăminte, încălțăminte, parfumuri, portofele, curele) ce purtau mărci înregistrate, bunurile în cauză fiind ridicate în vederea confiscării.