Așa după cum v-am informat, luni, 20 aprilie 2026, în jurul orei 14.30, pe Drumul Național 7 – Valea Oltului, la km 202, pe raza orașului Brezoi, s-a produs un accident rutier.
Din primele verificări efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit că un bărbat în vârstă de 63 de ani, domiciliat în comuna Sălătrucel, județul Vâlcea, în timp ce conducea o autoutilitară, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum și meteo, intrând în coliziune cu un ansamblu de vehicule, condus de un bărbat în vârstă de 46 de ani, domiciliat în comuna Moftin, județul Satu Mare.
În urma impactului, bărbatul de 46 de ani a fost rănit și transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducătorul auto în vârstă de 63 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Celălalt conducător auto nu a putut fi testat la fața locului, din cauza stării medicale, urmând ca procedura să fie efectuată la unitatea medicală.
„Cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii accidentului. Traficul rutier în zonă este temporar blocat, pentru efectuarea cercetărilor la fața locului și pentru îndepărtarea vehiculelor de pe carosabil, urmând a fi reluat în condiții normale după finalizarea intervenției” , au anunțat polițiștii vâlceni.